2 comentarii

Este posibila independenta financiara?

Lista articolelor din seria: Este posibila independenta financiara?

  1. Este posibila independenta financiara?
  2. Este posibila independenta financiara? II
  3. Este posibila independenta financiara? III

Am scris in multe din articolele de pe acest site despre independenta financiara. Dar ce inseamna exact aceasta si de ce trebuie sa fie  un obiectiv al fiecarei persoane?

Definitia independentei financiare a devenit deja clasica:  a avea un venit lunar pasiv mai mare decat totalul cheltuielilor tale lunare.
De ce este un obiectiv al tuturor? Pentru ca doar independenta financiara iti permite ca, la un moment dat, sa te retragi din activitate, sa incetezi sa mai muncesti.

Din aceasta perspectiva vei observa imediat ca cel mai des intalnit venit pasiv este pensia. Este putin probabil ca te-ai gandit vreodata la acest lucru, dar vreme de multe decenii pensia de stat a fost singurul venit pasiv posibil de obtinut in tara noastra. Si, din pacate, pentru multi contemporani ai nostri, este singurul si in prezent.

De ce trebuie sa schimbam, pentru generatia ta, aceasta mentalitate?
In majoritatea cazurilor pensia de stat acopera doar la limita cheltuielile lunare, iar asta se  intampla de fapt prin restrangerea cheltuielilor, nicidecum prin suficienta venitului pasiv. Pentru a intelege de ce se intampla acest lucru trebuie sa aruncam o privire in sistemul de functionare al pensiilor de stat.

Toate persoanele care muncesc in baza unui contract de munca sunt asigurate, obligatoriu, in sistemul de pensii de stat , catre care se indreapta o cota de aproximativ 28% din salariul brut. Totalul acestor contributii se indreapta, instantaneu, catre pensionarii care deja primesc, la acest moment pensiile cuvenite. Acest sistem, denumit pay as you go, nu permite acumularea si investirea sumelor de bani pentru pensiile viitoare. Deoarece intreaga lume dezvoltata se confrunta de cateva decenii cu scaderea demografica, persoanele care in prezent contribuie la acest sistem sunt mult mai putine decat in trecut si, in consecinta, sumele colectate de la acestea nu mai sunt suficiente pentru a plati pensiile numarului tot mai mare de pensionari.

Acest sistem, cel putin in forma in care exista in prezent, are sanse minime de a rezista pana la momentul la care vei deveni tu pensionar. Nici macar masurile de prelungire a perioadei active nu vor reusi salvarea sistemului si, oricum, nu cred ca idealul tau este sa muncesti pana la 70 de ani.

Acesta este principalul motiv pentru care gasirea unor surse complementare de venituri pasive trebuie sa fie principala ta preocupare pe plan financiar, de la primul salariu pe care-l incasezi si apoi pe toata perioada vietii active.

•    Pensia obligatorie administrata privat este o optiune pe care nu o faci tu, ci o face guvernul pentru tine. Prin lege, o cota de 2% din salariul tau este directionata catre un fond de pensii administrat privat. Chiar daca alegerea administratorului iti apartine, marimea contributiei este determinatata prin lege si, din nefericire, este mult prea mica pentru a putea genera un venit pasiv suficient.
•    Pensia facultativa administrata privat este o optiune pe care trebuie neaparat sa o iei in calcul. Desi, precum ii spune si numele, este facultativa, ea trebuie luata neaparat in considerare de cei tineri, pentru ca iti ofera sansa unei pensii mai mari si, in plus, este partial deductibila fiscal. Din pacate marimea contributiei este si aici limitata prin lege, la maxim 15% din salariul brut.
•    Asigurarile de viata cu componenta investitionala sunt o sursa de venit pasiv deloc de neglijat si, in plus, asigura si o protectie prin despagubire in cazul in care evenimente nedorite vor avea loc in viata ta. Primele de asigurare nu sunt deductibile fiscal, in schimb castigul adus, la final, de aceasta polita nu este impozabil.
•    Investitiile in fonduri mutuale. Fondurile de investitii au inceput in ultimii ani sa recastige increderea investitorilor romani datorita reglementarilor mult mai precise din domeniu.  Fondurile monetare si de obligatiuni au oferit in ultima perioada castiguri semnificativ mai mari decat dobanzile bancare, in timp ce fondurile de actiuni sunt inca rezervate, investitiile de acest tip aducand in ultimul an pierderi mari in portofoliile acestora. Dar intrucat pietele de capital au inceput de cateva luni sa creasca usor dar constant, probabil ca randamentele acestor fonduri vor creste in viitorul apropiat.

Toate aceste modalitati de a strange bani albi pentru zile negre sunt facile, accesibile tuturor, nu necesita cunostinte aprofundate si nici alocarea de timp sau alte resurse. Prezinta riscuri investitionale minime si au, pe termen lung, randamente superioare inflatiei sau dobanzilor bancare.  Aceste instrumente sunt recomandate tuturor si, daca investitia a fost inceputa cat mai de timpuriu si a fost dimensionata corect, ele singure pot asigura un trai confortabil la batranete, fara grija pensiei de la stat.

Chiar si prin aceste mijloace simple, fara sa aloce timp suplimentar pentru educatie financiara, pentru investitii sau pentru studierea tendintelor, orice persoana care are in prezent un venit isi poate asigura, pentru un anumit moment din viitor,  independenta financiara. Nu trebuie sa ti se para greu, nu trebuie sa ti se para imposibil. Trebuie doar sa ai o atitudine proactiva, disciplinata si increzatoare.

Pentru cei care isi permit mai mult (adica mai mult timp, mai multi bani si mai mult risc) exista si alte modalitati de obtinere a unor venituri pasive, despre care vom discuta saptamana viitoare.

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!

2 Comentarii

  1. da, dar nu te numesti investitor investind in fonduri mutuale.
    altii o fac pentru tine si decizia ta nu are vreo influenta.
    apoi riscul e al tau, deciziile lor, deci nu merita !

  2. Mirela

    m1ha1, cred ca tie ti se va adresa parte a doua a acestui articol, cea referitoare la investitiile realizate personal.
    Oamenii sunt foarte diferiti, motiv pentru care atat comportamentul financiar, cat si toleranta fata de risc si disponibilitatea de a aloca timp pentru investitii realizate individual difera mult de la o persoana la alta.
    Acest articol si, in general, toate articolele de educatie financiara din aceasta sectiune, se adreseaza tuturor tinerilor, indiferent de personalitate si de modul in care relationeaza cu banii. Fiecare poate si trebuie sa gaseasca metoda care se potriveste propriei persoane, nicidecum altora. Acesta este motivul pentru care prezint cat mai multe optiuni.
    In plus, sunt sigura ca investitorii in adevaratul sens al cuvantului nu au nevoie de sfaturile mele, eu stiu deja ce au de facut si au experimentat deja, pe propria lor piele, diverse situatii.

    Ceea ce doresc sa accentuez totusi, chiar daca nu esti de acord cu mine in aceasta privinta, este faptul ca investitii pe termen lung, pentru pensie, trebuie sa faca toate persoanele, chiar si aceia care nu au nici un fel de apetit pentru investire, care nu iubesc riscul si care nu au nici un chef sa-si bata capul si sa invete analiza tehnica sau sa stea permanent cu nasul in ecranul calculatorului.
    Chiar si visatorii, care plutesc printre nori si nu au nici o preocupare fata de socotelile noastre foarte materiale, au nevoie de un venit stabil la batranete. Asa ca acest articol li se adreseaza si lor, pentru ca exista pentru fiecare dintre noi o modalitate care ni se potriveste de a obtine securitatea financiara.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *