0 comentarii

Dupa 20 de ani

Pe 18-19 iunie 2011 am participat la intalnirea de 20 de ani de la terminarea liceului. 20 de ani inseamna mai mult decat aveam atunci cand am absolvit clasa a XII-a a Liceului Economic si de Drept Administrativ din Suceava (L.E.D.A.) cum se numea pe atunci. Acum poarta denumirea de Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”.

A fost un prilej pentru mine de a rememora amintiri placute din liceu si de a revizui resentimentele pe care le-am avut alaturi de colegi si profesori in cei patru ani.

Mi-am dat seama ca anumite sensibilitati pe care le-am avut mi-au creat un disconfort in a ma simti in largul meu in acea perioada. Ma simteam o ciudata si neintegrata, eforturile mele de a ma simti bine cu colegii majoriatea esuand atunci. In facultate insa am recuperat tot ce nu avusesem in liceu: gasca faina, colegi dragi, multe momente de bucurie, prietenii care s-au pastrat ani de zile. Poate imi amintesc din liceu mai ales ce m-a marcat atunci. Din discutiile cu alti fosti colegi pe care i-am reintalnit am observat ca nu eram singura careia i se parea ca „cineva are ceva cu ei”, de la profesori, la colegi.

Cu toate astea, toate lucrurile pe care le-am trait atunci mi-au fost de folos in continuare si le-am vazut ca pe lectii de viata pe care mi-au trebuit 10-20 de ani sa le asimilez si sa completez toata experienta traita atunci. Toti dintre noi am invatat atunci multe lucruri, de la a fi impreuna intr-un colectiv sau echipa, la a spune iarta-ma sau multumesc, cum frumos a spus una din colegele mele.

Severitatea profesorilor in materie de note, multele materii la care trebuia sa invatam zilnic si la care nu ne slabea nimeni aproape sa ne asculte, competitia care era intre noi, ne-au dat o formare de specialitate si de viata totodata care ne-a fost de folos mai departe in facultatile pe care le-am urmat toti din clasa, in carierele pe care ni le-am ales si in familiile noastre. Nu a fost usor atunci, dar acum realizez ca profesorii pe care i-am avut faceau multa carte cu noi si isi faceau meseria la maxim pentru ca vedeau si potentialul nostru. Toti am ajuns sa lucram in diverse domenii interesante de activitate, majoritatea manageri sau antreprenori in Romania sau in strainatate. Cand un profesor in facultate (am terminat Management) ne-a spus ca noi suntem viitori manageri mi se parea ca viseaza, dar ma uit acum la colegii mei, din liceu sau facultate ca mare dreptate a avut.

Profesorii din liceu au venit cu drag la intalnire si abia asteptau sa ne revada pentru ca se pare ca si noi, la randul nostru le-am facut o impresie puternica prin curiozitatea pe care o aveam, responsabilitatea si bunul simt de care am dat dovada. Au fost cuvintele lor.

Asperitatile care au fost in relatiile cu colegii sau profesorii de atunci s-au stins cu desavarsire. A ramas doar bucuria revederii si de a fi impreuna pentru cateva ore cu oameni deosebiti, oameni frumosi, oameni calzi, OAMENI.

Pentru toti cei cu care am fost impreuna acum 20 de ani si ne-am revazut sau nu acum, toata stima, admiratia si iubirea mea.

Cu drag,

Irina Aiacoboae

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Avantaj la start, Motivatie, Prietenie, Scoala, Spiritualitate

Despre autor

Scris de

Irina este life-coach, antreneaza oamenii care isi doresc sa construiasca relatii frumoase, cu ei insisi si cu cei din jur, care au vise, obiective, dorinte si care doresc sa le implineasca, care vor isi descopere potentialul lor infinit in a-si crea o viata extraordinara si a explora cine sunt zi dupa zi. Irina si-a inceput dezvoltarea personala acum 5 ani de zile prin a practica Reiki, apoi a urmat cursurile Landmark Education, Ho’ponopono, EFT si life-coaching cu Noble Manhattan. http://irinaaiacoboae.wordpress.com/

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *