Imi vine in imagine un personaj preaiubit de mine dintr-o poveste celebra si moderna.
Care din postura de dependent si aparent neputincios, si care cu intentie generoasa determina incercari si provocari in viata viitorului lui prieten, devine, cu ajutorul acestuia, o fiinta “eliberata” si completa.
Odata in contact cu uimitoarele lui resurse din interior, insumand calitatile magice ale celorlalte personaje remarcabile, ajunge sa-si traiasca visul si posibil sa-si indeplineasca rolul pentru care s-a produs alaturarea, imprietenirea.
Pentru mine, elful Dobby intruchipeaza esenta prieteniei totale, reciprocitatea, dansul daruirii si al primirii. A mea fata de mine. A mea fata de fiintele pe care, in realitatea mea, le numesc prietenii mei.
Vorbind mai devreme cu un prieten despre tema acestei expuneri, la momenul acela inca neconturata, am ajuns sa ma intreb care e intentia cu care ne-am auzit si vorbit azi, de fapt?
Ce inseamna pentru mine?
In plus fata de cuvinte si expresivitatea vocilor, in cazul expus, simt intotdeauna bucuria de a fi pe aceeasi unda, in anumite si potrivite privinte.
De asemenea, contemplu si ma incant de spiritul ludic care se manifesta, intru auzit, vazut, citit.
Chiar daca neevidentiate in cuvinte, simtamintele de siguranta si de vioiciune pe care mi le dau interesul si atentia lui fata de existenta mea.
Si mai profund decat atat, ce imi aduce, de fapt?
O oglindire poate a unor parti din mine, o completare.
O imbogatire, prin alaturarea, pentru o perioada, in parcurgerea unei bucati de drum.
Doar pentru o perioada?
Am intalnit o metafora folosita pentru a reda cursul vietii, vazut ca o roata in miscare. Daca ma agat de margini, nu fac decat sa ametesc. Pe cand, daca ma plasez cat mai in mijloc, pot sa observ, sa asist, sa aleg sa particip in timp ce observ cum totul trece, se modifica.
Chiar si prieteniile?
foto by Josecarli
Asigurator. Cand apelez la analogie, imi foloseste, imi aduce o asezare.
Cand nu, am tendinta sa vreau sa mentin sau sa readuc ce si cum a fost. Momente desavarsite ale intelegerii.
Si fireste, atunci cand nu se intampla asta, simt tristete si teama. Ma retrag si ma neutralizez, sa-mi fie mai usoara provocarea dezagatarii pe care vietile noastre, prin stadiile, evenimentele lor, ne-o aduc.
Ma intreb daca tine de mine, de ceea ce exprim, de ceea ce nu spun? De perspective ale cunoasterii de sine la care eu n-am ajuns sau am ajuns prea devreme? Motivatia schimbarii rezida in actiunile mele, sau poate in ceea ce nu fac, privitor la viata mea sau pentru prietenia in discutie? Sau poate tine de celalalt? Ce s-a intamplat de nu mai percep venind “aceeasi” deschidere? Sigur, spatiul de continere si imputernicire poate fi simtit in continuare, dar formele prin care ne “dam de stire” si prin care ne pastram actualitatea relatiei, se pot subtia si rari.
Cand poate mai simplu mi-ar fi, in loc sa ma opintesc cu barca in susul raului si sa epuizez energie vaslind contra curentului, sa am incredere si sa ma las purtata in aval, mai repede, mai lent, dupa cum e curgerea.
Revenind in prezent, cum pot celebra aceste relatii nepretuite, atunci cand se petrec asa cum ne e firesc si la momentul cel mai potrivit?
Uneori, magia consta doar in a intretine un spatiu cuprinzator, bland si tihnit in care prietenii au confortul acceptarii complete a fiintelor lor. Uluitoare lucruri pot decurge de aici.
Anca
Anca Rugina
www.activeliving.ro
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!
|
|
|
|
|
|