1 comentariu

Ziua libertatii fiscale

30 mai a fost pentru contribuabilul roman Ziua Libertatii Fiscale.  Ziua din care, precum arata calculele, incepem sa muncim pentru noi. Cu alte cuvinte, in anul 2011 contribuabilul roman a muncit 149 de zile doar pentru stat.

Cum vine asta?

Pai uite cum se calculeaza acest indicator: daca in 2010 cheltuielile publice ale statului au constituit 40,80% din PIB, acest procent echivaleaza cu un numar de 149 zile din totalul uni an.

O fi mult? O fi putin?

Depinde din ce parte privesti.

Pentru ca cele 149 de zile reprezinta, cum altfel, o medie. Si stiti cum e cu media: daca stai cu picioarele in soba si capul in frigider pe medie ti-e bine. Cam asa si cu statistica noastra.

Stim ca mult mai mult din munca noastra ajunge, intr-un fel sau altul, in buzunarele statului: o parte prin impozite directe, taxe si contributii sociale, o alta prin impozitarea consumului: TVA si accize. Asadar cei care muncesc si consuma produse cumparate transmit, in fapt, aproximativ 65% din munca lor statului. Deci, pentru ei, ziua libertatii fiscale ar fi undeva prin toamna. L

O alta categorie este constituita din cei care mucesc fara a plati vreun impozit si contribuie la bugetul statului doar prin taxele pe consum. Ziua libertatii lor fiscale a fost undeva prin martie, restul anului fiind liberi sa munceasca doar pentru ei. Cu riscurile pe care le implica evaziunea fiscala, desigur.

A treia categorie de cetateni, slab contribuabili la bugetul de stat, sunt cei care traiesc din autoconsum. Munca lor, in special in agricultura, nu este impozitata, iar consumul lor nu este taxat fiind destinat in principal propriei familii. Dar chiar si atunci cand exista un surplus destinat vanzarii in piete, acesta nu este impozabil, nefiind impusa utilizarea casei de marcat. Ziua libertatii fiscale a fost pentru ei pe la inceputul anului, fiind echivalentul TVA-ului pentru putinele bunuri cumparate din comert. Pe de alta parte, aceasta categorie de populatie cu pondere mult mai mare la noi fata de restul Europei, este de multe ori beneficiara unor subventii platite tocmai din acel buget la care altii contribuie. Acestia oameni, considerati de multe ori ca traind la limita saraciei, lucreaza aproape exclusiv pentru ei insisi, contributiile lor la bunastarea generala a societatii fiind infime. Cu toate acestea saracia lor perpetua, atunci cand nu e fals afisata, se datoreaza lipsei de eficienta a muncii lor si refuzului de a face saltul catre o activitate organizata si orientata catre profit.

Exista din pacate si categoria celor care nu muncesc nimic si nici nu consuma mare lucru, traind in special din produse primite drept ajutoare de tot felul. Spre acestia se indreapta mare parte din cheltuielile bugetare prin intermediul asistentei sociale. Obtinerea celor necesare traiului fara a depune vreun efort determina perpetuarea acestui mod de viata si catre generatiile urmatoare, ceea ce duce, pe termen mediu si lung, la cresterea poverii fiscale ce apasa pe umarul contribuabililor. Acesti oameni sunt cu adevarat liberi, singura lor constrangere fiind sa-si demonstreze, periodic, saracia. In schimbul acestor dovezi vor primi, ei, copii lor si copiii copiilor lor, o parte din munca noastra. Se pare ca, totusi, saracia este uneri o virtute.

Asa ca eu nu am sarbatorit ziua libertatii fiscale. Pentru ca, pana in momentul in care toti cetatenii vor avea aceleasi drepturi si obligatii, in fapte, nu in vorbe, consider ca nu e nimic de sarbatorit.

Cata vreme statul nu are bani sa-mi ofere mie, contribuabilului cinstit, serviciile de sanatate, invatamant, protectie pentru care platesc cu jumatate din viata mea, nu am motive sa ma bucur.

Redistribuirea roadelor muncii celor ce platesc taxe si impozite in special catre cei care nu platesc nimic sau platesc mult prea putin  nu e nici un motiv de bucurie.

Serviciile „gratuite” ale statului ne costa mult prea mult. Ne costa mult mai mult decat daca am plati pentru ele. Si, culmea, nici nu le primim. Cand ati facut ultima oara niste analiza gratuite?

Unele lucruri nu pot fi schimbate.

Altele da.

De exemplu mentalitatea contribuabilului.

Atunci cand cetateanul platitor de taxe si impozite va intelege ca are dreptul dar si obligatia de a intreba ce se intampla cu banii lui va incepe si schimbarea. Atunci cand vom intelege ca statul suntem noi, cei care-l sustinem financiar, vom avea si puterea de a decide ce e de facut.

Pana atunci putem sta pe margine, ne putem plange si vaita, continuand sa-i lasam pe cei care sunt sustinuti din munca noastra sa decida in locul nostru.

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!

1 Comentariu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *