2 comentarii

Securitatea financiara se construieste intreaga viata

Povestea incepe in copilarie…

Atunci cand intelegi ce sunt banii si la ce folosesc ei.

Atunci cand observi comportamentul parintilor tai in legatura cu finantele familiei.

Atunci cand te obisnuiesti sa fii risipitor (fiindca ai primit intotdeauna tot ce ai cerut) sau chibzuit (fiindca ai invatat sa alegi doar lucrurile necesare).

… continua in adolescenta…

Atunci incepi sa observi diferentele intre colegi.

Vezi ca unii se imbraca cu haine de marca iar altii nu.

Compari telefoanele mobile si vrei sa ai ultimul model.

Iti inchipui ca afisarea bunastarii te scoate din multime.

Te intereseaza doar prezentul si admiratia (chiar simulata) a celor din jur fata de gadget-urile tale.

… merge mai departe cand esti student…

Atunci incepi sa inveti sa te gospodaresti singur.

Ai primul buget (banii trimisi de parinti) si trebuie sa te incadrezi in el.

Incepi sa lucrezi pentru cativa lei in plus si intelegi pentru prima data valoarea banului muncit.

Cheltuiesti tot ce castigi fiindca e important sa iesi cu prietenii si asta nu prea e pe gratis.

… merge si mai departe odata cu primul job…

Acum esti adult cu adevarat.

Daca pana in acest moment ti-ai permis excese, ar fi cazul sa incepi sa-ti planifici viitorul pas cu pas.

Nimeni nu va avea mai multa grija de situatia ta financiara decat o poti face tu.

Incepand din acest moment viitorul tau depinde in cea mai mare masura de tine. Vor fi cu siguranta si elemente neprevazute, vei avea noroc sau ghinion, dar tocmai de asta ai nevoie de planificare si disciplina.

Luna de luna, an de an, bilantul tau trebuie sa arate din ce in ce mai bine.

In fiecare an averea ta trebuie sa creasca, acesta fiind singurul mod prin care te vei putea intretine atunci cand iti vei inceta viata activa.

… incepe o noua poveste…

…odata cu intemeierea unei familii.

Vei deveni acum tu exemplu de viata pentru copilul tau.

Iti vei schimba prioritatile financiare, viitorul copilului tau devenind cel mai important.

Pe langa construirea pensiei tale linistite trebuie sa te ocupi si de bazele sigurantei lui financiare.

Si trebuie sa faci toate acestea in vartejul vietii de zi cu zi, cu cheltuieli de trai, cu rate pentru casa, cu combustibil tot mai scump si cu cauciucuri de iarna, fir-ar sa fie!

Si meditatiile si rochia pentru banchet si vacanta pe care nu vrei s-o ratezi si anul asta…

Varianta 1:

E complicat, e imposibil, mai bine … o lasi balta.

Mai bine te concentrezi doar pe copil, doar el este cel pentru care muncesti.

Lasa sa aiba el tot ce-si doreste.

Daca nu poti pleca in concediu atunci macar el sa mearga intr-o tabara, excursie, ceva…

Si tocmai acum s-a stricat si frigiderul… Noroc cu creditul asta, ca altfel nu stiu cum te descurcai…

Pensia privata, investitiile pentru viitor, din ce sa mai pui deoparte si pentru asta?

O sa-ti dea statul o pensie, ca doar ai muncit o viata si ai contribuit la sistem, ce atata…

Tu acum ai nevoie de bani ca pensia… cine stie daca o mai apuci…

Varianta 2:

E greu… dar nimic nu e imposibil atunci cand vrei.

Cauta modalitati de castig suplimentar, astfel incat sa poti face fata cheltuielilor crescute.

Iti gestionezi cu mult mai multa atentie bugetul, astfel incat sa nu intri in cercul vicios al datoriilor necontrolate.

Hotarasti ca vei continua sa pui bani deoparte, renuntand la tot ceea ce nu e absolut necesar.


foto by quitarqoa

Vei cauta metode diverse de a-ti investi economiile, astfel incat sa obtii cele mai bune randamente fara sa-ti asumi riscuri imposibil de gestionat.

…Sfarsit de poveste.

Varianta 1:

Traiesti din pensia de la stat. E mica si neindexata. E mult mai mica decat gigacaloria. Si gandul asta te ingrozeste. Nu te mai poti bucura de nimic. Si stresul asta te-a imbonavit iar medicamentele compensate … costa o gramada de bani.

Te consolezi cu gandul ca o sa primesti ajutor de incalzire.

De la copii nu poti sa astepti ajutor. Se descurca si ei greu, salariile mici, cheltuiesc tot ce castiga.

De unde sa puna si ei un ban de-o parte, mama… Ca n-au de unde…

Si, mai ales, de unde puteau ei sa invete altceva?

Varianta 2:

Stai pe terasa casei tale de la tara si te bucuri de culorile toamnei. Gradina iti ofera mai tot ce-ti trebuie si, in plus, e o adevarata relaxare sa te ocupi de ea. Te mentine si in forma.

Apartamentul de la oras l-ai inchiriat, asa ca nu duci grija zilei de maine. Mai ai si pensia privata la care ai contribuit, pe langa cea mica de la stat.

Si actiunile alea pe care le-ai cumparat acum vreo 20 de ani iti aduc an de an ceva dividende, nu te imbogatesti dar poti sa vizitezi locuri minunate cu banii aia.

Copiii vin in vizita mereu si se simt minunat, ca in vacanta. Pentru nepoti gradina ta e un colt de rai. Aer curat, alimente sanatoase… Ce ti-ai putea dori mai mult?

La urma urmei meriti si tu, la sfarsitul unei vieti de munca, sa poti sta relaxat, bucurandu-te de realizarile tale.

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Avantaj la start, Bani

Despre autor

Scris de

Mirela a absolvit facultatea de Electrotehnica si pe cea de Finante Contabilitate. Este interesata de dezvoltarea personala si finantele personale.

2 Comentarii

  1. Mirela,

    ai spus-o chiar mai bine decat mine ­čÖé

    desigur, mai este varianta 3, 4, … pentru ca nu suntem facuti la fel, fiecare are visurile si idealurile sale si este dator sa-si construiasca viata in jurul lor.

    important este sa intelegi ca exista variante, dar acestea sunt realizabile, depind doar de tine, de capacitatea ta de a te concentra o perioada lunga de timp (toata viata!) asupra aspectelor financiare.

  2. Da, asa este.
    Important este sa nu ne abandonam obiectivele pe termen lung in favoarea celor pe termen foarte scurt.
    Si, in plus, varianta cu pensia petrecuta in croaziere in jurul lumii sau pe o insula exotica par deocamdata povesti SF. ­čÖé Sper totusi noi sa le traim in varianta upgradata.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *