Am citit mai demult un articol al domnului Andrei Plesu, despre necesitatea de a selecta ceea ce ne oferim spre lectura.
Mi-aduc aminte ca atunci mi-am confirmat o idee pe care o impartasisem unui prieten, vazandu-l cum se lasa purtat, citind, de curiozitati mai putin indreptate catre acumulari intregitoare.
(Bineinteles, fara a neglija si ignora orice aplecare, ca indicii spre zone adumbrite.)
Dupa cum interpretez eu, conteaza calitatea a ceea ce hotarasc sa introduc in minte prin intermediul materialelor pe care mi le furnizez. Cu scopul de a alimenta cat mai constient rezervorul din care se constituie prezentele si viitoarele ganduri, de orice fel.
Mi se intampla sa observ, precum un spectator perplex, cum se reproduc, haotic, obsesiv, fragmente din continuturile la care ma expun.
Fie auditive, din fondul sonor ales de mine sau din fundalul unor contexte exterioare, din conversatii voite sau tangentiale, vizuale (‘cadre de film’ in toata regula), kinestezice, etc, fie impreunate.
Aceasta perspectiva mi-a constituit nu atat o noutate in constientizarea invaziei pe caile simturilor, in solul fertil al mintii, cum spune don Miguel Ruiz in “Cele patru legaminte”, ci un punct de la care “ingerarea” senzoriala a devenit alegere asumata.
Beneficiul imediat al unei atare “diete echilibrate”, este fondul de liniste si armonie din care rasar intentiile, in care se formeaza gandurile, in care se contureaza deciziile si din care se intampla actiunile.
Fiecare dintre noi poate verifica in realitatea interna si in cea oglindita, adecvarea unor asemenea inclinatii catre atentie si selectare lucida.
In acest mod, ne putem oferi fara ocol raspunsuri si accepta stari si intamplari “nedorite” (nesomn, iritari, plictiseli, intalniri nesatisfacatoare, etc), care alcatuiesc tot atatea prilejuri magnetizante pentru personaje, actiuni si circumstante analoage.
Ma intreb in ce masura ne vom incredinta, din ce in ce mai putin, acestor vartejuri delirante fara a le verifica consistenta si adecvarea?
Iar datile viitoare, vom avea promptitudinea sa urmarim originea si impactul acestor dispozitii “trecatoare”, pentru a ne crea, realmente, imprejurarile potrivite noua?
Anca
Anca Rugina
www.activeliving.ro
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!
|
|
|