Ma uit la unii oameni si constat ca sunt atat de inversunati in a strange averi, ignorand totul, familie, prieteni, sanatate…incat imi lasa impresia ca vor sa ajunga cei mai bogati din cimitir. Daca ar fi doar dorinta de inavutire nu ar fi atat de grav, este viata fiecaruia si fiecare si-o distruge cum crede el de cuviinta. Insa de cele mai multe ori procedam astfel fiind convinsi ca este singura cale. De-a lungul anilor anumite principii si repere ale societatii au degenerat sub o forma sau alta, iar nimeni nu a luat atitudine. Tot astfel si cu munca. Sunt oarecum partinitor scriind acest articol deoarece marturisesc ca sunt un fel de lenes incurabil in ceea ce priveste munca sistematizata. Din acest motiv de aproximativ 10 ani nu mai am serviciu. Pur si simplu nu m-am putut adapta noului concept de munca care se desfasura sub urmatorul program, in cazul meu cel putin:
„Dimineata la ora 8 incepeam serviciul….daca aveam noroc si ma miscam repede puteam termina curand adica in jurul orelor 18-19….apoi drumul pana acasa…..deci in medie la ora 20 eram in sfarsit acasa.”
Marele meu noroc a fost ca m-am trezit repede din acest cosmar si m-am oprit la timp. Unii mai carcotasi ar spune acum ca sunt puturos, ca nu-mi place munca, ca daca ar face toti ca mine unde am ajunge….Nu stiu ce sa le raspund cu o singura exceptie: puturos nu sunt. Si acum muncesc, nu am incetat niciodata sa o fac. Deosebirea este ca o fac pentru mine, acolo unde consider eu ca merita. Am perioade cand muncesc mai mult decat o faceam inainte, insa nu sunt dese, iar daca o fac stiu pentru ce. Satisfactia atat personala cat si financiara este net superioara perioadei cand eram angajat.
Filozofand mai mult pe aceasta tema, ( acum ca tot am timp), mi-am pus urmatoarea intrebare: Oare pentru ce exist? Inainte cand eram angajat, raspunsul ar fi trebuit sa fie ca m-am nascut pentru firma la care lucram. Ar fi fost un raspuns logic, deoarece cea mai mare parte a timpului in care eram treaz (85%), o petreceam la locul de munca sau pe drum catre acesta. Nu ar strica sa-ti pui si tu aceasta intrebare….
Personal am convingerea ca nu ne indreptam intr-o directie buna in ceea ce priveste modul in care muncim. Se exagereaza nepermis de mult. Sunt de acord ca „oamenii trebuie tinuti ocupati”, insa s-ar putea gasi si alte metode. Criza actuala ar fi un moment deosebit de oportun pentru a reflecta si a face anumite schimbari majore in dorinta de a creea organizatii mai bune pentru toti cei implicati. Orice activitate sau mod de viata poate fi regandit si optimizat astfel incat sa se poata obtine rezultate mai bune cu efort mai putin. Suntem in era informationala, unitatea de masura principala nu mai este kilogramul, ci kilobitul.
Presiunea continua de a genera profit angreneaza atat companiile cat si angajatii acestora, la un proces de implicare din ce in ce mai mare. Fiecare se simte nevoit sa munceasca si mai mult si mai repede. Insa ceea ce pare o ascensiune, poate fi in realitate o adevarata coborare catre dezastru pentru toti cei implicati. Criza de sistem prin care trecem este un foarte bun exemplu.
O lege a vietii spune ca atunci cand construiesti ceva, automat se distruge altceva. Nu se poate una fara cealalalta. Daca intrebati orice director de companie despre scopul acesteia, va raspunde ca trebuie sa faca profit si asta cat mai repede cu putinta. In aceasta consta totul. Ceea ce se pierde din vedere este ca in tot acest iures organizational in care totul este calculat doar in costuri versus profit, se distrug uneori iremediabil chiar lucrurile la care oamenii tin cel mai mult cum ar fi: calitatea vietii, familia, prieteniile, sanatatea, visurile….etc.
Lucrurile cu adevarat importante par sa nu mai conteze. Atunci cand se identifica o noua oportunitate de a creea profit, compania creaza repede noi sectii, noi schimburi de lucru, mareste progamul petrecut la munca…..fara sa mai conteze timpul pe care ar trebui sa-l petrecem alaturi de cei dragi. Intradevar se creaza anumite facilitati, insa tot pentru a putea ramane mai mult la serviciu, cum ar fi cantinele pentru salariati, camere de odihna sau alte facilitati in care mamele angajate isi pot aduce copiii cat ele muncesc. Cred ca nu este departe momentul in care ni se va sugera ca este mai profitabil daca am locui la serviciu. Deci inca o data, pentru ce te-ai nascut?
In trecut oamenii angajau bone sau menajere pentru a se elibera de treburile casei astfel ca dupa serviciu puteau iesi in oras la o piesa de teatru, la un concert…etc. Si acum se mai practica angajarea unui ajutor in treburile casnice dar aceasta doar pentru a castiga timpul necesar unui al doilea serviciu.
Circula cu ceva timp in urma o gluma despre un anunt al unei croitorii pentru haine de piele care suna astfel:”Lucram si cu pielea clientului” Dincolo de stupiditatea anuntului exista si un adevar daca transpunem acest anunt in relatia angajat-angajator. Suntem colaboratori efectivi la propria noastra distrugere. Desi nu ne convine situatia actuala, preferam sa nu recunoastem si privim cu un ochi critic pe cei care incearca o schimbare. Deoarece ne simtim asupriti de catre cei din conducere, ii asuprim cu si mai mare inversunare pe cei din subordinea noastra. Desi ar trebui sustinuti, ii etichetam drept lenesi sau uzurpatori ai bunului mers al companiei pe cei care iau atitudine si spun ca au nevoie de mai mult timp alaturi de famile, sau pentru a se dezvolta ca fiinta umana. Este o lume intoarsa pe dos!
Am citit un articol despre Bill Gates care m-a cutremurat. Citind acel interviu am inteles inca o data ca „mai mult” il impune pe „si mai mult”. Iata de ce. Gates spunea ca programul lui saptamanal de lucru era de 12 ore zilnic, uneori ajungand pana la 16. In jurul varstei de 40 de ani a realizat ca este importanta si viata din afara afacerii si in consecinta si-a stabilit ca weekendurile sa ramana pentru viata personala, astfel ca Sambata si Duminica muncea „numai” 8-10 ore. Desigur ca impunea acest program nebun tuturor celor cu care lucra.
Este nevoie disperata de schimbare. O putem face. Doar de noi depinde. Nu putem astepta schimbarea din partea guvernelor, trebuie sa devenim noi insine reprezentantii schimbarii. Schimbarea incepe cand o persoana se indreapta catre alte persoane iar impreuna, acest grup autoalcatuit alege sa impuna schimbarea. Singura problema reala este ca dorim sa cream o lume noua cu gandirea noastra veche. O gandire de tip”lateral”, ar descoperi multe alternative. Oportunitatile sau metodele de a o face exista, doar ca nu le vedem. Asta deoarece desi se afla in aria noastra vizuala nu se afla si in cea intelectuala. Daca am reusi sa ne eliberam mintea de toate tiparele si constrangerile impuse sau auto-impuse, am putea deveni oameni tineri pentru o lume tanara….
PENTRU TINE...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!
|
|
|
|
|
|
11 Comentarii