Auzim de multa vreme tot felul de opinii si dezbateri legate de taxe si impozite. Subiect nesfarsit, mereu de interes. M-am gandit ca ar putea fi folositoare o mica radiografie a acestui domeniu.

1. Salariatii platesc cele mai mari impozite.

Aceasta opinie, destul de larg raspandita, nu corespunde realitatii fiscale romanesti. Acest mit isi are originea in literatura americana tradusa la noi in ultimii 15 ani. Daca pentru un stat cu economie (inca) liberala aceasta informatie este corecta, in Romania si chiar si in alte state europene, realitatea este cu totul alta.

Sa nu uitam ca in perioada razboiului rece Europa occidentala incerca din rasputeri sa impiedice partidele comuniste sa atinga o cota electorala semnificativa. Acest lucru s-a realizat prin implementarea sistematica a unor masuri sociale care au dus la cresterea taxarii afacerilor pana la un nivel comparabil, in unele cazuri chiar mai ridicat, decat al persoanelor salariate. Cele mai multe state europene s-au declarat state sociale, ceea ce inseamna, implicit, un regim mai putin favorabil pentru capital.

Revenind la nivelul impozitarii in tara noastra, trebuie remarcat faptul ca introducerea cotei unice de 16% pentru impozitarea veniturilor persoanelor fizice a fost momentul in care salariatii au marcat primul „avantaj” pe tabela de scor.

De ce? Pentru ca din acel moment impozitul pe veniturile din salarii scadea la 16% si, simultan, impozitul pe dividende al patronului unei afaceri crestea la 16% (de la 10% in anul precedent si 3% pana in 2003).

Vei spune ca salariatii platesc, in afara impozitului, si alte contributii, pentru fondurile de pensii, sanatate si somaj.

Da, dar pentru fiecare salariat care plateste aceste contributii patronul plateste inca o data pe atat la somaj si sanatate si dublu fata de contributia salariatului la fondul de pensii.

Salariatul plateste intre 16,5%-29,86% din salariul sau brut, sub forma de contributii si impozite (in functie de marimea salariului brut si numarul persoanelor aflate in intretinere exista o suma deductibila).

Compania plateste, pentru acelasi salariat, 28,95% din salariul sau brut sub forma de contributii, taxe si comisioane. Daca adaugam aici si cheltuielile obligatorii cu examinarea medicala (cel putin o data pe an) a salariatilor, instruirea (obligatorie) pentru securitatea muncii si plata persoanei care se ocupa de calculul salariilor intelegem usor ca, doar pentru salariatii sai, costurile firmei sunt mai mari decat totalul impozitelor si contributiilor retinute pe statul de plata al salariatului.

Dupa toate aceste cheltuieli, plus celelate ocazionate de functionarea afacerii, tragem linia si firma plateste 16% impozit pe profit, evident daca il are. Pana de curand se platea, obligatoriu, impozitul minim, dar de vreo luna s-a renuntat, in sfarsit,  la aceasta masura aberanta.

Daca afacerea i-a mers bine si a avut profit, dupa plata impozitului mai sus mentionat patronul are dreptul in sfarsit, sa-si culeaga fructele muncii pentru un an de zile, adica dividendele. Asta in cazul in care decide sa nu reinvesteasca profitul, evident.

Pentru dividende, patronul nostru va plati: 16% impozit pe venit, 5,5% contributie la fondul de sanatate si o suma (aflata la latitudinea sa, in functie de declaratia de asigurare) la fondul de pensii.

In consecinta, dupa acoperirea tuturor cheltuielilor firmei, patronul plateste, pentru munca sa, intre 38,5% si 60,5%, in functie de suma cu care doreste sa contribuie la fondul de pensii.

Intre aceste doua categorii, cea de patron si cea de salariat, se afla intrprinzatorul independent. Din punct de vedere fiscal aceasta este, in acest moment, categoria cea mai avantajata, cel putin la o prima vedere.

Pentru munca sa, dupa deducerea cheltuielilor necesare desfasurarii activitatii, intrprinzatorul independent plateste 21%-46,9% drept impozite si contributii, suma variind in functie de cota cu care doreste sa contribuie la fondul de pensii.

Comparand aceste trei situatii nu mi se pare, nici pe departe, ca salariatul ar fi cel mai dezavantajat.

Daca mai punem la socoteala si faptul ca acesta beneficiaza cel putin o luna pe an (minim 21 zile lucratoare) de concediu de odihna platit (deci bani pe care ii primeste fara sa munceasca pentru ei), de concediu medical, indemnizatie pentru cresterea copilului si ajutor de somaj daca e cazul (beneficii de care celelalte doua categorii nu au cum sa aiba parte) cred ca se poate afirma, fara nici un dubiu, ca sintagma “Salariatii platesc cele mai mari impozite” este doar un mit.

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Adresa de email Adresa este obligatorie.

Trimite cartile gratuite!

Email

---

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!