1 comentariu

Familie sau cariera?

Vine un moment in viata cand, inevitatibil, iti pui aceasta intrebare. Sau ti-o pun altii. Sau ar trebui sa ti-o pui si nu indraznesti. Acum, la inceput de secol XXI, este una dintre cele mai grele intrebari ale vietii tale.

Raspunsul care-ti vine imediat pe buze este “Amandoua”.

Si totusi viata ne demonstreaza ca acest raspuns, in majoritatea cazurilor, este gresit. De ce? Pur si simplu pentru ca nu functioneaza.

Discutam cu cineva odata despre modul in care persoanele care au o cariera considerata stralucita iau decizii in viata lor personala.  Interlocutorul meu afirma ca stie o multime de profesionisti aflati in pozitii de decizie pentru compania lor si care in viata personala au luat decizii dezastruoase. Nu am inteles atunci, nu inteleg acum si nu voi intelege niciodata cum este posibil ca o persoana care a luat decizii proaste in viata personala, care au urmari imediate si vizibile pentru toata lumea, poate prezenta suficienta incredere incat sa-i dai pe mana un departament sau chiar o companie. In cazul unei companii este mai greu sa identifici cauza unui esec, vina este de cele mai multe ori impartita pana la depersonalizare sau aruncata in spinarea unui “acar Paun”, asa ca  managerul care a luat o decizie proasta scapa de cele mai multe ori cu fata curata. Ma intreb de ce nimeni nu asociaza erorile din viata personala unei probabilitati mai mari de eroare si in viata profesionala.

Probabil ca raspunsul la dilema de mai sus este tocmai tiparul care se cauta si se promoveaza in companii. Angajatii fara viata personala, in special cei care au esuat in acest domeniu, sunt considerati mai devotati fata de job-ul lor, mai preocupati de cariera, mai dedicati companiei, tocmai din cauza ca nu mai au nimic altceva. La asta se reduce viata lor. Ei pot sta la birou 16 ore pe zi fiindca oricum nu-i asteapta nimeni acasa. Nu conteaza cat de productiv esti in timpul asta, conteaza doar la ca ai raspuns cu DA la intrebarea despre disponibilitatea la program prelungit.

Incearca la serviciu sa te comporti ca un parinte responsabil. Incearca sa-ti iei o zi de concediu (din propriul tau concediu) pentru ca sa-ti duci copilul bolnav la medic. Incearca sa pleci la ora 17 fix, cand s-a terminat programul, pentru ca sa ajungi la sedinta cu parintii sau sa-ti sustii copilul la meciul de fotbal. Crezi ca are vreo importanta ca pana la ora aia ti-ai facut toata treaba plus jumatate din cea a colegului de birou care, din cauza randamentului scazut, trebuie sa ramana zilnic peste program? Nu conteaza absolut deloc. Vei fi primul taiat de pe lista pentru promovare si primul trecut pe lista pentru disponibilizare.

Piata muncii in Romania este extrem de rigida. Contractele de munca avand timp partial sau program flexibil sunt aproape inexistente. De munca la domiciliu nici nu poate fi vorba. Sa impaci cariera cu viata de familie? Pur si simplu o utopie.

In asemenea conditii, la un moment dat, intrebarea din titlu va aparea si in viata ta.  Cum vei raspunde?

Cunoaste-te pe tine insuti inainte de toate si atunci vei gasi raspunsurile corecte la toate intrebarile.  Ce-ti doresti? Ce visezi? Ce speri? Ce vrei sa lasi in urma? Ce te face fericit? Vrei sa ai copii? Daca da, atunci cum vrei sa-i cresti? Ce-ti doresti pentru ei?

Pune-ti toate aceste intrebari, incearca sa gasesti in inima ta raspunsul la ele. Daca tu nu stii ce vrei sa faci cu viata ta atunci cine sa stie?

Daca vrei o cariera de succes, daca ceea ce vrei sa lasi in urma este amintirea unui om puternic, care a cladit o companie sau un imperiu e in regula. Nu-ti voi spune ca e rau sa-ti doresti asta.

Daca vrei o casnicie stabila, copii care sa cresca alaturi de parinti si nu la coltul strazii, o viata simpla si de bun simt, fara extavagante si fara prea multa adrenalina, poate chiar plicticoasa, iti voi spune ca e foarte bine.

Indiferent ce-ti doresti trebuie doar sa fii constient de efectele deciziei tale.

Daca doresti sa te casatoresti discuta despre toate aceste lucruri cu perechea ta  inainte de a face acest pas. Ajungeti neaparat la un compromis convenabil pentru ambii parteneri si impartiti-va de comun acord toate responsabilitatile. Discutati obligatoriu despre copii si despre modul in care veti rezolva toate problemele si responsabilitatile, inclusiv financiare, care vor aparea odata cu acestia.

Daca esti deja casatorit si au aparut schimbari sau responsabilitati noi in cariera ta discuta neaparat cu partenerul de viata inainte de a lua o decizie. Nu neglija nevoia acestuia de a te avea alaturi sau, in caz contrar, asuma-ti riscurile de rigoare si nu te plange de consecinte.

Daca aveti copii nu neglijati nevoia acestora de a beneficia de prezenta parintilor. Daca programul tau de lucru este foarte lung sau esti plecat adesea in calatorii de afaceri atunci compensati prin prezenta celuilalt parinte alaturi de copii, chiar daca aceasta inseamna ca unul dintre voi sa renunte complet la job-ul sau. Niciodata, sub nici un pretext, nu-ti trece copiii pe planul al doilea. Ai fata de ei obligatii incomparabil mai mari decat fata de sef, companie, cariera sau orice altceva. Copiii au si nevoi financiare si emotionale. Parintii trebuie sa gaseasca impreuna cel mai bun mod de a le satisface.

In momentul in care apar copiii cel putin unul dintre parinti trebuie sa renunte la cariera. Aceasta nu inseamna neaparat sa stai acasa si sa faci doar menaj. Dar daca alegi sa lucrezi in continuare trebuie sa stii ca nu vei mai avea aceleasi oportunitati pentru ca nu mai ai aceeasi disponibilitate. Obisnuieste-te cu asta si asuma-ti alegerea facuta.

Daca ai posibilitatea de a lucra cu program redus sau la domiciliu atunci nu ezita sa alegi acesta varianta.

Daca ai spirit intreprinzator poti lucra in calitate de independent sau iti poti incepe propria ta afacere, de acasa. Acest lucru iti va permite sa castigi ceva bani si sa fii alaturi de copiii tai. In plus, odata cu trecerea timpului, ii vei putea implica si pe ei in afacerea ta, oferindu-le astfel posibilitatea de a invata multe lucruri utile despre munca, bani, disciplina si responsabilitate.

Poate ca ai ales sa ai o familie frumoasa si sotia ta s-a hotarat sa renunte la cariera, sa stea acasa si sa se ocupe de copii. Poate ca v-ati decis ca tu sa lucrezi mai mult, pentru a castiga suficient pentru ca voi toti sa duceti o viata confortabila. Si poate ca intr-o zi va veni si promovarea mult asteptata, cea pentru care ai muncit atatia ani, nu ti-ai vazut copiii decat dormind, nu ti-ai vazut sotia decat seara tarziu, obosita. Poate ca, intr-o zi, vei fi numit DIRECTOR. Cel mai mare, cel mai tare, cel mai puternic. Cateva mii de oameni, depind de tine, soarta lor sta in pixul tau. Esti fericit, ce ti-ai putea dori mai mult?

Crezi ce de acum totul va fi perfect?

Te inseli, greul de abia acum incepe. Abia acum deciziile iti vor fi puse sub semnul intrebarii.

Ce crezi ca se intampla cu oamenii ajunsi la varf?

Cred ca iti imaginezi deja secretara tanara si lipsita de prejudecati, colega director adjunct, inteligenta si determinata, dar singura pentru ca si-a dorit cariera mai mult decat orice altceva si cate si mai cate alte femei care roiesc in preajma ta si care nu asteapta decat o privire pentru a-ti cadea in brate.  Doar asta ti-ai dorit, nu? Reusita in cariera inseamna putere. Iar puterea pune la incercare caracterele.

Ce va alege directorul nostru? Ce vei alege tu? Ce se va alege de toate deciziile anterioare?  Si revin la intrebarea de la inceput. Ce alegi, familie sau cariera?

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Dragoste, Motivatie, Viziune

Despre autor

Scris de

Mirela a absolvit facultatea de Electrotehnica si pe cea de Finante Contabilitate. Este interesata de dezvoltarea personala si finantele personale.

1 Comentariu

  1. Pingback: Links 09.11 - Concediaza-ti seful!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *