Trebuie sa recunosc: nu-mi plac generalitatile (nici generalizarile dar asta e o alta poveste). Din generalitati nu inveti nimic. Gasesc generalitatile inutile si plictisitoare ba chiar, in unele cazuri, de-a dreptul periculoase atunci cand ajungem sa luam decizii in viata pe baza unor informatii cu caracter general si superficial.
In tinerete am invatat foarte multe lucruri din carti.
La maturitate am invatat mult mai multe lucruri din viata.
In tinerete neglijam complet detaliile. Mi se parea meschin sa analizez orice gest si orice vorba, sa urmaresc fiecare privire, sa despic firul in patru si sa cer explicatii acolo unde aveam indoieli. Preferam sa traiesc intr-un vis si sa-mi imaginez ca pot schimba lumea, ca e suficient sa-mi doresc si visul devine realitate.
La maturitate am inteles ca tocmai aceste lucrurile marunte sunt cele care conteaza. Am inteles ca viata e alcatuita din detalii, ca lor trebuie sa le acord atentia cuvenita, ca de ele depinde viitorul meu si al copilului meu. Am inteles ca singura persoana pe care o pot schimba sau controla sunt eu insami iar pe ceilalti trebuie sa-i accept asa cum sunt, cu bune si cu rele, fara a incerca sa le impun opiniile mele si, mai ales, fara sa-i judec.
Si mai trebuie sa recunosc: nu-mi plac discursurile motivationale. Mi se par false, manipulatoare, ascunzand mereu un interes. Mai ales atunci cand par gratuite.
Eu cred in incurajarea din partea unui prieten, in sustinerea oferita de familie, in ajutorul pe care ti-l dau, neconditionat, cei apropiati.
Am invatat, de cand imi traiesc viata pe cont propriu, doua lucruri extrem de importante:
- Cand cineva spune ceva intreaba-te ce interes are.
- Intotdeauna fii atenta la detalii.
Primul principiu este unanim recunoscut in lumea financiara. Orice declaratie, afirmatie, analiza sau prognoza facuta de o persoana sau un grup financiar ascunde in spate un interes. Ascultand cu atentie ce spune fiecare poti sa anticipezi in ce sens vor incerca sa impinga lucrurile.
Al doilea pricipiu dupa care ma ghidez e valabil atat in afaceri cat si in viata personala.
Intre profit sau pierdere, avantaj sau dezavantaj, fericire sau tristete, dragoste sau ura, placere sau durere detaliile fac diferenta.
Tocmai de aceea nu cred in retete universale. Nu cred ca poti aplica in viata ce ai citit intr-o carte.
Nu cred (si am mai scris-o si alta data) ca putem face aici afaceri ca in America. Pur si simplu din cauza unor detalii. Unul dintre ele ar fi ca la noi afacerile se impoziteaza de cinci ori mai mult. Un altul ar fi ca acolo afacerile se incheie cu o strangere de mana pe cand la noi nici un teanc de contracte nu te apara de tepe.
Cred ca inainte de a lua decizii (mici sau mari) in viata trebuie sa iei in calcul detaliile. Pentru ca de ele va depinde, la final, succesul sau esecul.
N-a ramas in legenda curajul lui Icar de a parasi in zbor insula pe care fusese exilat. A ramas in legenda doar prabusirea sa. Pentru ca in orgoliul sau nemasurat s-a apropiat prea mult de Soare pana cand i s-au desprins aripile. Desigur, faptul ca aripile erau lipite cu ceara nu era decat un detaliu.
PENTRU TINE...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!
|
|
|
|
|

4 Comentarii