0 comentarii

Contribuabilul roman si “civilizatia” fiscala

Odata cu incheierea lunii septembrie s-a trecut in ultimul trimestru al acestui an. In aceasta perioada, pana in 25 octombrie, investitorii de pe piata de capital trebuie sa isi declare, pentru prima data in noua varianta, veniturile obtinute din aceasta sursa.

Voi trece cu vederea, astazi, faptul ca nu a fost inca publicata forma declaratiei pentru ca mi-a atras atentia in mod deodebit un alt aspect al acestei situatii: revolta asociatiei investitorilor fata de obligatia depunerii declaratiei si efectuarii platii in mod personal.

Aspectul este interesant, cu atat mai mult cu cat, cu putina vreme in urma, o obligatie similara a beneficiarilor de venituri din activitati independente a iscat o adevarata isterie mediatica ce a condus la modificarea metodologiei si mutarea obligatiilor declarative si de plata de la beneficiarul venitului catre platitorul lui.

De ce este contribuabilul roman atat de reticent in relatia cu autoritatea fiscala?  Multi dau vina pe lipsa de timp, pe lipsa de organizare de la ghisee sau pe impolitetea functionarilor. Eu cred ca acestea sunt doar pretexte. Declaratiile se pot trimite prin posta iar platile se pot face direct prin virament bancar, cu atat mai mult cu cat este vorba de pesoane ce nu pot fi banuite a nu stii sa scrie sau a nu avea un cont la banca.

Personal cred ca este o chestiune de educatie sau, mai degraba, de lipsa ei. Motivele pe care le banuiesc eu a a sta la  baza acestui comportament sunt, in principal, doua: Teama si Deresponsabilizarea.

Da, contribuabilul roman, indiferent de nivelul sau de pregatire sau de elevatie financiara, este timorat de autoritate in general si de autoritatea fiscala in special.

Contribuabilul se teme, inainte de toate, sa nu greseasca. Acesta este principalul motiv pentru care nu doreste sa-si asume responsabilitatea pentru calcularea impozitului datorat. Nu pare a avea neaparat o probleme cu impozitul in sine (ceea ce mi se pare cu adevarat stupid) ci asumarea raspunderii pentru declararea acestuia pare sa-l paralizeze pur si simplu.

Cum se poate explica acesta atitudine la persoanele care castiga bani din activitati ce presupun o pregatire si o inteligenta peste medie? Acesta este lucrul care ma intriga si nu mi-l pot explica decat prin lipsa exercitiului responsabilitatii personale.

Atitudinea paternalista a statului se pare ca a nascut comportamente de care ne vom dezobisnui foarte greu. Asta daca vom fi lasati sa o facem vreodata. Fiindca tatucul nostru, statul, s-a grabit sa revina, in privinta veniturilor din activitati profesionale, asupra deciziei initiale si sa deresponsabilizeze, din nou, beneficiarii veniturilor din drepturi de autor si contracte civile. Oamenii respectivi se bucura acum, desi venitul net le-a scazut considerabil, de confortul redobandit.

Dar, ma intreb, in acest caz unde le este totusi independenta.

Scriam de curand ca responsabilitatea e doar o alta fata a libertatii. Nu pot exista una fara de cealalta.

Cata vreme nu ne asumam responsabilitatea in legatura cu viata si activitatea noastra inclusiv din punct de vedere financiar si fiscal libertatea noastra este, in cel mai bun caz, doar una declarativa.

Contribuabilul roman se mai teme apoi si de autoritate in sine, personalizata, in cazul de fata, de functionarul de la fisc.

In societatea aparent anarhica de astazi aceasta teama pare a fi inexistenta dar cum altfel ne putem explica atitudinea verbala agresiva, fata de o autoritate impersonala, a omului intervievat pe strada si postura timida a aceluiasi cetatean atunci cand se afla la o coada in fata unui ghiseu?

Eu cred ca tot amprenta paternalista pusa pe educatia noastra este cauza. Pentru ca omul de la ghiseu nu este altul decat reprezentantul „tatucului”, cel de la care asteptam, in ultima instanta, rezolvarea problemei noastre.

Asa ca, fiind de-a dreptul „ingroziti” de functionarul de la fisc, decat sa ne infruntam teama preferam sa privim in alta parte si sa asteptam sa ne rezolve altii problema sau, de ce nu, aceasta sa dispara de la sine.

Chiar daca nu stim si ne e teama sa nu facem greseli, avem si mandria prosteasca de a refuza sa invatam. De ce? Pentru ca este mai comod sa faca altul pentru tine, evident, pe gratis.

Nu ma intelegeti gresit. Nu sunt adepta birocratiei sau a cozilor la ghisee. Consider ca forma anterioara de declarare, anual, a acestor venituri era suficienta si functiona foarte bine. Dar daca, in buna traditie romaneasca, un lucru ce merge bine trebuie neaparat schimbat si s-a luat aceasta decizie, nu inteleg ce obligatie ar avea brokerul meu sa preia aceasta sarcina, in numele meu, pe gratis? Ca pe bani nici nu poate fi vorba. Ultimul lucru pe care mi-l doresc este sa-mi ridice cuantumul comisionului doar pentru ca imi presteaza acest serviciu suplimentar.

Dar, mai rau decat un eventual cost suplimentar, acest nou transfer de responsabilitate dinspre contribuabil catre un intermediar nu ar face decat sa incurajeze si pe mai departe apatia cetateanului roman.

Iar un cetatean care nu are curajul de a-si asuma responsabilitatile nu va avea nici curajul sa isi afirme in mod real libertatea.

Lipsa dorintei de schimbare in viata personala, prin refuzul acceptarii responsabilitatilor impuse de o lege, este inca un simpom al bolii de care suferim. Iar lipsa CURAJULUI  de a spune direct, in fata, ce te doare cu adevarat (adica modificarea modului de impozitare in sine si nu persoana ce trebuie sa declare) reprezinta pentru mine cea mai mare dezamagire.

Dar pentru ca NIMENI nu a avut curajul sa denunte introducerea acestor noi impozite suplimentare s-au repezit TOTI sa conteste forma de declarare si de plata a lor.

Asa ca ma voi multumi sa constat ca lasitatea este, alaturi de lipsa asumarii responsabilitatii, inca una dintre cauzele prea putinei noastre libertati.

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Bani

Despre autor

Scris de

Mirela a absolvit facultatea de Electrotehnica si pe cea de Finante Contabilitate. Este interesata de dezvoltarea personala si finantele personale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *