4 comentarii

“Yes We Can!

De la Martin Luther King, trecand pe la Barack Obama, indemnul mobilizator ajunge intr-un final si la noi prin intermediul ambasadorului SUA.

Excelenta sa dl. Mark Gitenstein, cu ceva radacini prin zona Moldovei, incearca sa ne convinga sa renuntam la fatalismul mioritic si sa indraznim sa ne asumam propriul destin colectiv.

Dupa atatea luni de dezamagiri si vesti proaste aveam, intr-adevar, nevoie de  o incurajare.

Din pacate totul se opreste aici.

Pentru ca eu cred ca nu putinta ne lipseste noua. Nu cred ca suntem mai neputinciosi decat alti oameni  de pe aceasta planeta, fie ei si marele popor de dincolo de ocean.

Cred ca, la o adica, nici vointa nu ne-ar lipsi. Daca ne-am stabili un tel cred ca am fi capabili sa-l atingem.

Cred ca problema noastra este stiinta. Sau, mai bine zis, lipsa ei.

Cred ca, de fapt, nu stim ce sa facem. Habar n-avem ce obiective sa ne stabilim. Nu avem, la nivelul mediei populatiei, educatia practica ce ar putea sa ne ajute sa percepem corect ceea ce ni se intampla. Nu stim sa intelegem semnalele din jurul nostru, nu stim sa citim semnele vremurilor.

Navigam in deriva, de vreo 20 de ani, fara tinta, fara viziune, fara harta.

Unde sa ajungem daca ne indreptam spre nicaieri?

Unii spun ca vom iesi din criza daca ne apucam serios de munca.

Eu cred ca daca vom munci tot fara cap vom trece dintr-o criza in alta.

Putem lua decizii individuale corecte. La ce ne foloseste daca deciziile colective, pe care le iau altii, ni le anuleaza complet?

Unii spera ca terapia prin criza va da ceva rezultate si va reusi macar sa omoare prin inanitie celulele canceroase ale economiei  cunoscute generic sub numele de “coruptie”. Daca ar fi asa am putea spune ca merita.

Pentru ca sansa copiilor nostri de a avea un trai bun aici, in tara, este o economie corecta, curatata de cancerul coruptiei. Credeti ca vom stii sa le oferim asta?

Mr. Gitenstein, do you think that we can?

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Avantaj la start, Motivatie

Despre autor

Scris de

Mirela a absolvit facultatea de Electrotehnica si pe cea de Finante Contabilitate. Este interesata de dezvoltarea personala si finantele personale.

4 Comentarii

  1. Pardon, terapia prin criz? va omorî celulele s?n?toase care au mai r?mas, iar cele “canceroase” se vor înmul?i f?r? m?sur?.

  2. Daca suntem capabili sa luam decizii individuale corecte, dar tara merge prost, inseamna ca avem prea mult colectivism si e timpul sa reducem rolul statului!

  3. Mirela

    @Adrian A.
    Perfect de acord. Intrebarea e: cum facem asta?
    Eu cred in continuare ca educatia e una din solutii dar asta necesita timp si rezultatul se va vedea, in cel mai bun caz, dupa o generatie.
    Din pacate, asa cum s-a mai zis, democratia nu este cel mai eficient sistem economic. Unele teorii sustin chiar ca e un sistem foarte ineficient. Doar ca e cel mai bun pe care il avem.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *