0 comentarii

Cercul de creta caucazian…

O piesa de teatru de Bertold Brecht, inspirata dintr-o poveste chineza si din legendara judecata a lui Solomon. N-o sa va spun povestea, unii poate o stiti. Doar foarte pe scurt esenta ei:

Un copil abandonat de mama este crescut de o tanara femeie, cu toata dragostea de care aceasta este in stare. Peste cativa ani apare mama biologica, revendicandu-si drepturile asupra copilului. In piesa, exista un mare interes pentru aceasta revendicare, nu o dragoste de mama care a lovit subit pe cea care abandonase copilul.

Judecatorul comunitatii respective cere celor doua mame sa aseze copilul inauntrul unui cerc trasat cu creta si apoi sa il traga fiecare de cate o mana. Care reuseste sa-l traga mai tare il scoate din cerc si asa copilul ramane “al sau“. Cum probabil deja stiti, mama adoptiva, cea care crescuse copilul, nu se indura sa traga de manutele lui si sa il supuna durerilor si sfasierii. Asa  ca abandoneaza, preferand sa lase copilul celeilalte, decat sa il faca sa sufere. Judecatorul, intelept ca un judecator adevarat, lasa copilul in seama celei care a aratat adevarata inima de mama. Cea care renuntase la posesie si oferise libertatea…

De ce va spun toate astea? Iata de ce:

Zilele trecute a venit la mine, asa, ca din intamplare, o noua colega de birou. Eram la  “bancomatul de cafea“ si imi umpleam cana cu o cafea dubla, cand s-a trezit ca ma intreaba ceva, eu ii raspund si… iata-ne vorbind cam jumatate de ora. In timpul asta ne tot xeroxam noi, cica, niste hartii… Oricum, eram in pauza de masa. Mi-a vorbit despre nelinistile care o chinuie de o vreme. Era foarte macinata de ce se intampla acasa, in relatia cu parintii ei, cu care locuieste.

Fata asta a terminat facultatea si are un post bunicel, care ii place. Se simte bine in colectiv, dar nu se poate concentra prea bine la ce lucreaza, pentru ca ii e prea mult in cap ce e acasa.

Iata, pe scurt, cum sta treaba:

Parintii, ca toti parintii iubitori, ii vor binele. Dar…binele lor. Ea isi doreste altceva, atlfel. Nu foarte diferit, dar altfel. Si pe alocuri, da, chiar diferit…
Ei, care stiu cum e viata, caci au experienta – lucru pe care fata noastra nu il are, evident –  ii stiu mai bine binele. Asa!

Stiu ei mai bine:
– cu ce si cum sa se imbrace
– cu cine sa se imprieteneasca si cu cine nu
– ce tip de job ii este mai potrivit
– ce tip de… tip i-ar fi cel mai bun, ca partener si viitor sot
– ce tip de copiii sa aiba – o, ce buni programatori ai vietii!- si cati, si cand, si chiar cu cine…

Si multe altele. Fata noastra, apreciind din suflet tot ce au facut parintii pentru ea – au muncit s-o sustina mereu si sa o tina in facultate – se da de ceasul mortii cum sa ii impace. Oricum ar face, nu este suficient, iar daca are alte opinii, e cam fierbinte discutia…

In cele vreo treizeci de minunte de vorbit am stabilit impreuna ca:
– Parintii chiar ii vor binele. Sunt bine intentionati, incercand sa isi fereasca fiica de toate neajunsurile prin care au trecut ei, spre a ii fi ei viata mai usoara. Pentru asta,  nimeni nu ar avea ceva sa le reproseze. Ba dimpotriva, dar:
– Binele lor nu coincide cu ce isi doreste fata noastra. Nu peste tot.
Ce facem? Conflict pe toata linia? Ce rezultate aduce o repetare de discutii incheiate cu usi trantite, lacrimi si taceri? Cui foloseste?

– Parintii nu isi pot implini visele nerealizate prin copii. Nici in tinuta vestimentara, nici in relatiile, nici in jobul copiilor lor nu e o prelungire a implinirii dorintelor vreunui parinte. Copilul e un alt suflet…

– Fiica a hotarat sa stea de vorba cu sine insasi si sa vada ce vrea. Ce vrea ea. Mai bine zis “cu cine tine“. Nu fiindca ar fi in conflict cu parintii, ci doar pentru ca acum e confuza si nu mai stie exact ce vrea ea fiindca vrea, nu fiindca ar vrea doar pentru ca sa fie pe placul cuiva.

– Dupa ce stabileste clar ce vrea, fata va incerca o discutie,  nu o repetare a celor de dinainte, ci o comunicare. Aratand ca pretuieste ce ii ofera ca sprijin parintii ei, folosind parte din ce primeste si spunand ce ar dori ea. Cum ar vrea. Cerandu-si dreptul la propria experienta. Aceasta, propria experienta a facut pe parintii ei sa fie mai intelepti, contribuind la fel de mult sau poate mult mai mult decat sfaturile primite de-a lungul vietii. Daca se va ajunge iar la discutii in contradictoriu, va fi mai bine, o vreme, sa paraseasca acel camp de lupta… Pentru a regandi modul de comunicare si a reveni la ce isi doreste.

– Esential, in discutie, e sa ii abordeze pe ceilalti, oricine ar fi, ca si cum ar urma sa primeasca cea mai buna intelegere. O discutie “de la miezul bun la miezul bun“, asa am numit-o noi. Pentru ca in fiecare dintre noi, oricum am fi de gravi sau veseli, de tristi sau bucurosi, de aspri sau blanzi, exista un miez bun, miezul de om bun, care aude, chiar daca atunci, pe moment, pare ca nu asculta…

Fata mi-a spus atunci, pe loc, ca si-a dat seama, in timp ce vorbeam, ca era trasa de maini, ca in cercul de creta. De o parte, ce voiau parintii ei si era diferit ce cum vrea ea. De alta parte, ea, cu toate ale ei, poate inca nu prea clare, dar ale ei, si invinovatindu-se ca nu face tot asa cum vor cei dragi, parintii.

Am intrebat-o:

– Si atunci, la mijloc, in cerc, cine este?
S-a uitat la mine si a tacut, incercand sa prinda intrebarea cu tot cuprinsul ei.
Apoi a zis, senina si surazatoare:
– Eu, asa cum sunt…

Aici ar fi trebuit sa se termine articolul, cum il pregatisem joi. Intre timp, insa, m-am revazut cu fata noastra. Stiti ce mi-a spus? Ca a vorbit cu calm cu parintii ei, asteptandu-se sa fie ascultata, si… surpriza. Au inteles dorinta ei, punctul ei de vedere. Au acceptat sa incerce si varianta ei, si abia dupa aceea, daca nu reuseste sa obtina ce si-a dorit, sa o ajute in felul propus de ei… Fata noastra era stralucitoare si radea. Si imi spunea intruna: “ Ce simplu a fost“…

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Cariera, Motivatie, Viziune

Despre autor

Scris de

A urmat cursuri de dezvoltare personala, cursuri de qigong si taichi cu maestrul Cezar Culda, meditatie dinamica si alte diverse forme de meditatie cu Maneesha, discipola lui Osho, reiki si tehnica radianta.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *