0 comentarii

Nevoia de educatie financiara

Incerc de cativa ani sa promovez programe de educatie financiara in randul copiilor. Mi se pare important ca intr-o tara in care statisticile demonstreaza carenta acestui tip de educatie in randul populatiei adulte sa dam totusi o sansa macar generatiei viitoare.

Educatia financiara se face, in primul rand, acasa, prin exemplul personal. Dar intr-o societate formata din adulti care nu stiu (si chiar recunosc asta)  sa-si gestioneze banii proprii, ce exemplu ar putea urma copiii si tinerii?

Educatia financiara ar putea fi facuta in scoala. Chiar daca mediul formal nu e poate cel mai eficient, invatarea unor notiuni si exersarea unor tehnici nu are cum sa strice, cu ceva tot ar ramane elevii. Cu toate acestea si cu tot sprijinul BNR si al Ministerului Educatiei (http://www.ligiagolosoiu.ro/content/prezentare_disciplina_optionala.pdf), cei care ar putea sa le puna in practica nu par deloc interesati de acest demers. Poate si pentru ca, din pacate, scopul invatamantului formal romanesc a incetat de multa vreme sa mai fie pregatirea copiilor pentru viata de adult.

Educatia financiara ar putea fi facuta de actorii din domeniul financiar. Bancile, Societatile de Investitii, IFN-urile, toti au, in teorie, programe de educatie financiara. Voi cati copii cunoasteti care sa fi participat, in mod sistematic, la activitati de invatare  si de formare a bunelor obiceiuri in domaniul finantelor personale?  Eu niciunul. Cunosc, in schimb, o familie care a apelat la ajutorul unui IFN (pe care eu l-am asemanat intotdeauna cu un camatar) foarte activ pe internet si in mass-media cu programul sau de eductie in domeniul finantelor personale. Atat de clar li s-au explicat acestor oameni conditiile imprumutului incat au de platit saptamanal o rata pe care o credeau lunara si sunt la un pas de a-si pierde acum locuinta.

Cine are interesul unei educari reale (si corecte) a populatiei in domeniul finantelor personale? Pai tocmai populatia. Pe cine altcineva ar trebui sa intereseze soarta banilor nostri, daca nu pe noi?

Si contrar asteptarilor, sondajele demonstreaza ca romanii constientizeaza aceasta nevoie si chiar isi doresc acest tip de educatie.

Intrebarile care mai raman sunt: stiu unde sa o caute? Si, mai ales: au unde sa o gaseasca?

Voi incerca si eu sa ofer parintilor din Timisoara un raspuns si o solutie la „Atelierul de Bani”.

 

 

 

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Avantaj la start, Bani

Despre autor

Scris de

Mirela a absolvit facultatea de Electrotehnica si pe cea de Finante Contabilitate. Este interesata de dezvoltarea personala si finantele personale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *