0 comentarii

Despre costul si necesitatea serviciilor publice

Asa cum scriam saptamana trecuta, o parte importanta a sistemului fiscal este reprezentata de serviciile pe care statul ni le presteaza in schimbul impozitelor si taxelor pe care ne cere sa le platim.

Exista in prezent, nu doar in tara noastra, un curent de opinie foarte puternic ce se manifesta prin promovarea evaziunii fiscale drept o forma de rezistenta antisistem. Acest tip de abordare ce se bazeaza pe ideologii de tip anarhist, porneste de la prezumtia ca mijloacele democratice de determinare a statului sa utilizeze in mod folositor si eficient esursele atrase prin taxe si impozite au dat gres.

Cu toate acestea este unanim acceptat faptul ca pentru orice serviciu de care beneficiezi trebuie sa platesti un pret. Din aceasta perspectiva discutia se poate purta pe 2 paliere:

–         este sau nu pretul acestor servicii corect determinat in raport cu preturile unor servicii echivalente din piata libera

–         este sau nu necesara reglementarea la nivel social a serviciului respectiv, in perspectiva obligativitatii contributiei chiar si in absenta contraprestatiei.

  1. Cheltuielile publice= pretul pe care il platim pentru serviciile care ne sunt prestate

Cheltuielile publice (finantate din taxele si impozitele platite de cetateni) reprezinta pretul pe care statul il pune serviciilor pe care ni le ofera: educatie, anumite programe de sanatate, aparare, ordine publica etc.

Este sau nu corect pretul pe care administratia statului il pune acestor servicii?

Au aceste servicii o calitate corespunzatoare in raport cu pretul platit pentru ele? Fiecare cetatean este chemat sa raspunda acestor intrebari in pricipal prin comparatie cu serviciile echivalente de pe piata libera, atunci cand acestea exista.

Gradul de conformare voluntara la plata impozitelor, migrarea agentilor economici catre sistemele fiscale ale altor state sau evaziunea sunt indicatori ai raspunsului pe care participantii la viata economica il dau intrebarilor de mai sus.

Exista si servicii publice pentru care contra-prestatia nu e obligatoriu a fi indeplinita, ea depinzand de situatia de nevoie in care se poate afla, la un moment dat, cetateanul. E vorba aici despre sistemele de asigurari sociale: de sanatate, somaj sau pensie. Acestea sunt servicii pentru care platim obligatoriu un pret stabilit pe cale administrativa, fara a fi siguri de faptul ca vom beneficia vreodata de ele. Datorita faptului ca veniturile acestor sisteme se constituie in mod contributiv ele sunt, dupa parerea mea, impropriu denumite publice, statutul lor fiind de preferat sa fie asimilat unor etitati colective private, administrate de catre contribuabili si nu de catre functionari publici.

  1. Servicii publice necesare vs. Servicii publice nenecesare

Faptul ca exista state in care unele servicii catre populatie nu sunt publice, ci exclusiv private, cum ar fi sanatatea sau pensiile, demonstraza faptul ca implicarea statului nu este in mod obiectiv necesara. Totusi, in prezent, cu greu poate fi imaginata o structura de ordine publica sau de aparare nationala aflata sub management privat, desi in istorie gasim astfel de exemple, institutia samuraiului fiind prima ce-mi vine in minte.

Gradul in care serviciile catre populatie sunt sau nu administrate privat face parte din categoria deciziilor de ordin politic (si nu economic), la care cetatenii sunt chemati sa participe prin intermediul democratiei reprezentative.

De altfel tocmai aceste elemente ce tin de gradul de implicare a statului in activitatea economica si administrarea sociala, de nivelul taxarii si de modul de redistribuire a resurselor astfel obtinute sunt cele care intereseaza cetateanul in raport cu autoritatea statala. Acestea ajuta sau, dimpotriva, franeaza initiativa si dezvoltarea individuala, stimuleaza sau inhiba anumite categorii socio-economice, si constituie unul dintre criteriile de baza atunci cand e vorba de luarea unor decizii individuale.

PENTRU TINE
...avem GRATUIT doua carti in format electronic care iti arata cum sa nu mai suferi din iubire si cum sa faci bani inca din adolescenta!

Aboneaza-te si vei primi articolele prin email!

Intra in grupul celor care ne citesc zilnic!
In categoria: Avantaj la start, Bani, Viziune

Despre autor

Scris de

Mirela a absolvit facultatea de Electrotehnica si pe cea de Finante Contabilitate. Este interesata de dezvoltarea personala si finantele personale.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *